„Toate visele noastre devin realitate daca avem curajul de a le urma ( Walter Disney)“

Doar astăzi

de

În nebunia vieții de a avea tot mai mult ajungem să colecționăm obiecte inutile în loc să adunăm bucurii pentru suflet. Ne etalăm casele, mașinile, gadgeturile și hainele de firmă ca și cum asta ar însemna fericirea, uitând să ne bucurăm de frumusețea naturii la început de vară. În nebunia de a avea mai mult decât vecinul puțini sunt cei care mai știu să se bucure de lucrurile simple. Pentru a fi fericiți avem nevoie de atât de puțin dar ne încăpățânăm să acumulăm tot mai mult, să fim în pas cu tot snobul ca și cum asta ar conta. Viața este atât de simplă, noi o complicăm.

De ceva vreme am început să colecționez zâmbete și încerc pe cât se poate să mă înconjor de oameni pozitivi, care văd mereu partea plină a paharului. Nu mă interesează să fiu în rând cu nimeni căci oricum am fost mai mereu cea care ieșea din rând. Nu îmi pasă ce bunuri au alții, nu simt nevoia să colecționez nimic din ce nu mă bucură doar pentru a fi în pas cu oamenii care nu mai știu să aibe cu adevărat bucurii. Eu doresc să-mi trăiesc viața așa cum îmi place cu ceea ce-mi bucură mie sufletul nu celor din jur și am grijă să-mi alung orice tristeșe cu un gând bun. Nu mă încrâncenez să mă scald în nefericiri când sunt atâtea lucruri ce-mi fac inima să-mi zâmbească.

E atât de trist să vezi cum oamenii au ajuns să nu mai vadă natura din spatele teancurilor de bani și cum îmbătrânesc fără să cunoască de fapt ce gust a avut viața și ajung să moară atât de săraci.

Când Dumnezeu ne dă mult noi dăm defapt atât de puțin. Nu mai avem în noi bucuria de a trăi și habar nu avem să tresărim la toate minunile lumii. Dacă ne-am lăsa un răgaz să privim în sufletul nostru poate am descoperi cine suntem și ce ne dorim cu adevărat, ce ne împlinește și de ce trebuie să ne detașăm. Ce înseamnă cu adevărat bucuria de a trăi m-au învățat mereu cei loviți de soartă și nici decum cei cu care natura a fost generoasă. Am întâlnit oameni fără mâini, fără picioare care desenau sau alergau așa cum noi cei ”înzestrați„ nu suntem în stare s-o facem. Am văzut oameni bolnavi, cu diagnostice crunte care-și așteptau moartea cu-n zâmbet și care se bucurau cu atâta lumină în ochi de fiecare clipă, neirosindu-și secundele de preț plângându-și de milă. De la acești oameni pe care destinul mi i-a scos în cale am învățat să fiu cu adevărat puternică, am învățat de la ei să înving orice durere sau neputință cu-n zâmbet și să mă bucur de ASTĂZI ca și cum mâine nu va veni!

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title