„Toate visele noastre devin realitate daca avem curajul de a le urma ( Walter Disney)“

Dor de mare

de

Nici nu am apucat bine să sting dorul de primăvară care mi s-a cuibărit în suflet în miez de vară că m-a apucat altul, dorul de vacanță. Număr zilele, minutele, clipele până în ziua plecării. Nu-mi mai găsesc rostul și cheful de la atâta dor de mare. Cu ochii pe ceas pentru prima dată vrea ca timpul să treacă mai repede. Amintirea celor mai frumoase colțuri de lume ce-mi stau așezate pe rafturile inimii mă fac să-mi pierd răbdarea de a aștepta cuminte ziua evadării spre mare, spre fericire. Stau cu bagajul făcut în suflet de atâta vreme. Am așezat pe un colț de inimă tot ce mă face fericită. Am pus una peste alta toate clipele frumoase petrecute în doi, mângâierile și săruturile noastre fierbinți ca drumul până în însorita Grecie să fie mai ușor. Ajuns acolo cu bagajul plin cu cele mai frumoase momente trăite în doi, marea va fi doar a noastră.
Mi-e dor de senzația pe care o simt de fiecare dată când regăsesc marea. Mi-e dor să simt nisipul fin sub picioare, să ascult vântul, să simt briza, mi-e dor să simt mirosul de plajă. Mi-e dor să simt valurile trecând peste mine, peste suflet. Marea e prima mea dragoste și mi-e un dor sfâșietor de ea. O visez, o simt uneori și știu că e pentru totdeauna în inima mea.
Când ajung la țărm de mare simt cum prind viața în palme. Cu inima plină de dragoste abia aștept să privesc pentru prima dată alături de el, marea. Imi doresc să stau pe margine de țărm cu capul pe umărul lui până dimineața șoptindu-ne cuvinte știute doar de noi. Și așa în îmbrățișarea noastră de mare dragoste, am să-i simt sufletul picurând în al meu, lumina unei speranțe noi cre îmi răsună printre valuri ca un viitor frumos, al nostru. Și așa la țărm de mare gândurile noastre se vor ține de mână, vor privi spre mare și spre cerul albastru și vor merge înainte pentru totdeauna. Pe nisipul ce ne mângâie pielea vom desena amândoi ca într-un dans speranțele nemărturisite și orele care nu s-au scurs și vom aștepta dimineața pentru a ne oglindi chipul în același răsărit. Și așa cu sufletele pline de iubire la malul mării vom zâmbi îmbrățișați unui ieri ce s-a dus ușor ca briza unei nopți frumoase de vară, apoi vom picta un azi fără nori și fără final. Cu picioarele în apă și cu sufletele plutind peste mare, vom visa la un mâine îndrăgostit ca sufletele noastre dăruite unul altuia pentru totdeauna.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • ma inclin in fata unui suflet atat de plin de iubire!
    iti doresc o vacanta mi nu na ta!
    te imbratisez cu drag!
    Petronela

    Petronela 21 iulie 2012 15:56 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title