fbpx
„Toate visele noastre devin realitate daca avem curajul de a le urma ( Walter Disney)“

Scrisoare

de

În negura nopții așez pe marginea ferestrei o scrisoare. Cuvintele sunt scrise cu mâna tremurândă, o lacrimă stă așezată pe plic în loc de timbru și numele destinatarului a fost acoperit cu praf de stele. Cu inima plină de durere și cu o mare tristețe în glas regret că nu am scris-o mai demult mai devreme. La ceas tarziu în noapte cu fereastra larg deschisă spre cer, spre el, încep să citesc să-mi amintesc.
“… aveau un farmec aparte acele momente în care umpleai camera cu un zâmbet, râdeai molipsitor în fiecare zi și ne desenai mereu peste suflet cel mai vesel curcubeu. Pentru noi copilăria și adolescența au avut cele mai frumoase culori iar zâmbetul a fost cuvântul cheie. Mă gândesc la serile în care ne întreceam până în noapte în tot felul de jocuri, la veselia din suflet, din jur. Mi-e așa dor de momentele acelea frumoase pe care le petreceam împreună, de micile tachinări, de ieșirile la iarbă verde, de cina în familie, mi-e dor până și să mă cerți, mi-e dor de tine. Privesc spre aleea pe care veneai zi de zi în drumul spre casă și parcă toți copacii din jur și-au plecat capul sub greutatea tristeții și a tăcerii. Până și lor le lipsești și lor le e dor. Astăzi un întreg univers e între noi și totuși din cealaltă lume noi te simțim atât de aproape iar râsul tău ne lovește timpanul într-un ecou, într-un dor. În lipsa ta până și anotimpurile își vor întârzia venirea pentru că știu că nu vor mai fi întâmpinate ca altădată iar florilor le va fi greu să înflorească.
Tată, astăzi când nu mai ești, prin atâta durere nu mai găsesc cuvintele să spun cât te-am prețuit, cât de mult te-am iubit.
Cu sufletul plin de dor mă iau la trântă cu timpul și încerc să zbor de dragul tău printre amintiri. Preț de-o bătaie de inimă nu a mai existat „azi” și am trăit într-un „ieri” destul de apropiat și mult prea frumos, mult prea scurt…”

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Of. Cuvintele nu-si au rostul.
    Te imbratisez, Emily.

    lotusull 13 noiembrie 2012 8:17 Răspunde
  • Lotus drag in situtie ca asta parca si cuvintele sunt greu de gasit. Nu m-am asteptat sa trec prin asta asa din senin si asa de devreme. Te imbratisez si eu :)!

    emilia 13 noiembrie 2012 9:12 Răspunde
  • Draga Emilia…
    M-au miscat randurile tale…mi s-a pus un nod in gat,imi vine sa plang.
    Este atat de greu,aproape imposibil sa ne impacam cu idea ca o sa vina si ziua despartirii.Timpul se opreste in loc,apoi isi reia cursul dar nimic nu mai este cum a fost.

    Te imbratisez.

    Cu drag,

    Iulia

    Iulia 13 noiembrie 2012 12:14 Răspunde
    • Iulia,asa este.Nici mie nu-mi vine sa cred ca e adevarat.ca asa din senin nu mai este,ca nici macar nu ne-am asteptat pentru a putea sa ne luam ramas bun. Aveam sa-i spun atat de multe …si mi-as fii dorit acum cand am ajuns pe picioarele mele sa pot sa-i dau inapoi inzecit tot ce mi-a daruit,sa-i daruiesc cate ceva pentru fiecare stradanie a lui ca sa devin ce sunt azi. ….si mi-e atat de dor. Te imbratisez si eu draga mea,draga :)!

      emilia 13 noiembrie 2012 13:14 Răspunde
  • Nu sunt destule cuvinte pentru a descrie aceasta stare… Superb articolul… Enorma pierderea… El este undeva si ne priveste si, in mod sigur, inca mai poate sa citeasca … scrisoarea…
    Te iubesc tata si te voi iubi mereu!

    Cristina Constantin 13 noiembrie 2012 22:19 Răspunde
  • Surioara mea draga sunt sigura ca asa este :)!Tati e undeva acolo si citeste scrisoarea..si stie cat de mult il iubim,cat de mult ne lipseste .O sa incercam sa zambim din nou pentru ca lui asa-i placea sa ne vada :)!Eu cred ca acum avem un inger pazitor in plus :)!

    Emilia Constantin 13 noiembrie 2012 23:30 Răspunde
  • Emily, un gand de imbarbatare si din partea mea! Sa treci cumva, cumva peste neputinta sfasietoare. Te imbratisez. >:D<

    ioana 14 noiembrie 2012 8:16 Răspunde
  • Mersi frumos Ioana .Incerc sa merg mai departe,trebuie . Te imbratisez si eu :)!

    emilia 14 noiembrie 2012 13:54 Răspunde
  • Mi-a curs o lacrima cand am citit textul prima data… Iti doresc sa treci cu bine si sa simti cat mai putin durerea. Ei se duc, dar ne vor veghea din cer cand nu vor mai fi printre noi.
    Mi s-a facut si mie dor de ambii parinti.
    Te imbratisez!

    Silvia 15 noiembrie 2012 12:39 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Silvia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title