Iubirea este cel mai înălțător sentiment, cel mai profund, e forța cea mai puternică din univers. Visez la ziua în care căsătoria să se întâmple doar din rațiuni ale inimii, între doi oameni care se iubesc indiferent de etnii, rase, culori ale pielii, religie sau orientare sexuală, pentru că abia atunci oamenii vor fi cu adevărat fericiți.
Nu am putut sta deoparte de acest subiect când am văzut cum sunt batjocoriți oameni de bun simț doar pentru că s-au născut diferiți față de mulțime fără a purta vreo vină pentru un dat ce ține de un complex de factori de natură biologică și de mediu. E cumplit de trist să privești ce val de ură se revarsă asupra acestor oameni doar pentru că nu se încadrează în șablon, câtă ură se varsă în numele credinței prin ipocrizia adusă la rang de religie. Isus este iubire iar Isus ne învață să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Acest aproape poate să fie de o altă rasă, de alta religie, de o altă culoare sau orientare sexuală față de a noastră dar tot aproape ne rămâne. Cine suntem noi să judecăm pe cei pe care Dumnezeu i-a lăsat diferit față de noi? Cine suntem noi să dăm cu pietre în cei de alături, în cei care ne pot fi copii, frați, nepoți, colegi, prieteni, profesori sau vecini?
Oare cei care susțin că homosexualitatea este o alegere mai țin minte când s-au hotărât să devină heterosexuali? Oare nu au pățit ca și mine să simtă într-o zi fiorul iubirii față de o altă persoană și așa să le fie validată orientarea sexuală? Doar în cazurile în care ipocrizia și-a făcut casă în sufletul nostru am putea susține contrariul… Cu un vot prin care le interzicem unor persoane să fie egale cu noi în drepturi în fața statului nu dăm dovadă decât de răutate. Nu apărăm cu el nici tradițiile, nici valorile, nici copii, nici învățăturile lui Isus. Să vorbești despre valoare morală, despre patriotism, despre credință, despre divinitate fără să te uiți cum decurg lucrurile în familia ta tradițională asta se numește ipocrizie. Nici eu nici tu nici cel de lângă tine, nimeni nu este fără de păcat. Mai bine să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne judece iar noi să încercăm exercițiul bunătății, al înțelegerii, al iubirii și al toleranței. Să te bați cu pumnul în piept că ești creștin când știi că la tine asta se rezumă la ce-ai primit de la cel de sus și nu și la ce-ai dăruit din preaplinul sufletului tău este tot un act de ipocrizie. Să dai cu pietre în alți oameni diferiți de tine fără să privești măcar o secundă la cum ești tu, este penibil. Mă doare sufletul la răutatea asta ce o revarsă românul tradițional, smerit și ipocrit, care e mai preocupat de ce face altul la el în dormitor decât cum se poartă el în propria-i familie tradițional românească. Eu am convingerea că oamenii trebuie să fie buni și liberi să iubească pe cine își doresc. Pe mine personal nu mă afectează cine pe cine iubește atâta timp cât sunt oameni adulți și o fac de comun acord. Atunci când vine iubirea nu cere permisiunea nimănui, se întâmplă pur și simplu ea depășește orice barieră a rațiunii și a minții.
Dragostea nu are nevoie de un vot. Iubirea poate fi validată doar de bătăile inimiilor celor care se iubesc frumos!
