fbpx
„Toate visele noastre devin realitate daca avem curajul de a le urma ( Walter Disney)“

O șansă la Suflet

de

© Netfalls - Fotolia.com

Am plătit cu ani din viață până am învățat că a aștepta după alții înseamnă a amâna să trăiești. În drumul meu prin viață am învățat într-un târziu să nu mai aștept după cei care nu mă prețuiesc așa cum aș merita. Oricât de bogați am fi nimeni nu e suficient de avut încât să cumpere timp. Lăsăm clipe, ani, vise să treacă pe lângă noi fără a realiza că momentele astea nu se mai întorc nicicând. Amânăm să încercăm lucruri noi, să dăm aripi viselor, să fim fericiți, să iubim. Amânăm să trăim.
Viața ne-a dat palme la un moment dat fiecăruia dintre noi. Cu sufletul trist sau trădat și cu inima încărcată de regrete caută în tine fărâma aceea de putere de a merge mai departe pe un drum drept, curat. Încearcă să arunci din valiză tot balastul de vise și dezamăgiri și pune în ea doar vise frumoase, pline de speranță și pleacă pe un drum nou, spre o nouă iubire, spre marea iubire.
Pe aleile vieții, unii oameni pe care i-am întâlnit mi-au pus piedică așteptând momentul vulnerabil ca să mă poată împinge. M-am dezechilibrat puțin dar nu am căzut. Am plecat apoi cu spatele spre ei, lăsându-i în urmă. Îi vedeam din ce în ce mai mici până au dispărut. Am învățat să privesc înainte și așa am lăsat în urmă toți oamenii mărunți. Am realizat cine contează azi, cine nu va mai conta și cine va conta mereu. Și așa îți dai seama după pumni de lacrimi ce meriți, pe cine meriți si cine te merită. Închideți ochii și dați sufletului aripi de fluture. Priviți înainte spunându-vă în gând: Am să reușesc! Am să iubesc din nou! Merit!
Vine o clipă în viață în care trebuie să-ți evaluezi fericirea. În viață nu contează cât pierzi, nici dacă ajungi la pământ în anumite momente, dacă ai de partea ta iubirea! Ea te ajută să te ridici, să lupți, să mergi mai departe. Iubirea îți va dărui mereu un alt început, o altă poveste, o nouă șansă la fericire.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • sa spun,din nou,ca ma regasesc in ceea ce scrii?o spun!cu emotie si cu sufletul plin de recunostinta!pt ca ceea ce am gasit azi aici ma ajuta sa mai fac un pas pe drumul meu.

    traversez o astfel de perioada.m-am cautat multa vreme..ani buni credeam ca fericirea mea se datoreaza celor din jur,job-ului,banilor,copilului meu drag.da,au contribuit intr-o oarecare masura.dar pana nu m-am gasit pe mine,pana nu m-am infruntat cu adevarat,pana nu am avut curaj sa curat tot si sa spun raspicat „da,merit sa traiesc cum simt”,nu cred ca am trait vreodata cu adevarat decat cum se astepta de la mine..
    am fost atat de jos,incat nu credeam ca ma voi mai ridica din nou.dar am facut-o.cu rabdare,cu sufletul deschis,plina de iubire,de toate felurile.
    a fost greu.este inca greu,pt ca zilnic invat despre iubire,dar acum simt ca viata mea imi apartine.
    si da,cred cu tarie ca voi intalni si marea iubire!
    pe curand,cu drag,Petronela!

    Petronela 5 iulie 2012 5:16 Răspunde
    • Petronela ma bucur mult ca te ajuta cuvintele mele si ca esti hotarata sa-ti dai tu sansa la fericire. Nu trebuie sa ne traim viata cu jumatai de masura atata timp cat daca alegem ce trebuie putem avea totul.Meriti si intr-o zi ai sa ai totul ..ai sa vezi ,trebuie sa crezi :)! Eu te tin de mana sa-ti gasesti drumul cel bun si iubirea :)! Te imbratisez si nu uita: MERITI :)!

      Emily 8 iulie 2012 8:35 Răspunde
      • iti multumesc din suflet!:)

        Petronela 8 iulie 2012 14:02 Răspunde
  • Multumesc, …… multumesc pentru ce ati scris si multumesc ca v-am gasit din intamplare (sau nu?!) cand aveam nevoie de un semn…. da e timpul sa-mi acord o sansa , sa traiesc bine/rau dar sa traiesc pentru mine. Atatea vise si sperante amanate pentru a-i face pe multi altii fericiti!
    MULTUMESC!

    SILVIA 10 iulie 2012 5:32 Răspunde
  • Silvia si eu ma bucur ca nbe-am gasit :)! Sansa spre fericire ne-o acordam singuri daca suntem pret de o clipa curajosi :)!Eu am avut curajul sa ies dintr-o relatie care nu ma m-ai implinea si azi ma simt ceea mai implinita femeie ..mi-am gasit iubirea,mi-am gasit fericirea :)! important e sa avem curajul sa facem noi pasul spre fericire ca de gasit o gasim :)!

    emilia 12 iulie 2012 23:22 Răspunde

Dă-i un răspuns lui emilia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title