fbpx
„Toate visele noastre devin realitate daca avem curajul de a le urma ( Walter Disney)“

Parfumul amintirilor

de

Copyright Donna Geissler

O amintire, un vis, o aromă. Fiecare amintire are un parfum și de câte ori mă întorc în timp le simt mirosul și apoi îmi aduc aminte totul… Parfumurile îmi deschid ușile către amintirile mele și fiecare mă poartă prin timp, prin destin, într-un loc anume. S-au adunat gânduri peste gânduri peste anii trecuți în fugă iar toate bucuriile s-au strâns în esențe ce-mi parfumează bucăți de suflet. Închid ochii și simt ca prin vis mirosul bujorilor la început de primăvară, iar mireasma lor mă poartă prin ani spre casa bunicii, plină de amintiri, ce-mi mângâie sufletul ca o panglică de mătase. Pășesc ușor prin timp și simt mirosul de lavandă ce mă duce spre dulapul aceleiași bunici cu rochiile lui pastelate, frumos aranjate, cu eșarfe și broșe colorate și simt din nou parfumul acelei mâini ce mi-a alinat sufletul și copilăria.
Izuri tulburătoare îmi trec prin suflet și aduc cu ele alte amintiri cu note de scorțișoară și vanilie ce mă poartă cu gândul la bucătăria aburindă a mamei în miez de iarnă și mi se face dor de fetița aceea, de sărbători, de Moș Crăciun. Fiecare anotimp are o notă de bază: primăvara miroase a frezie, vara a trandafiri, toamna miroase a struguri iar iarna-mi miroase a brad. Parfumul ce-l port în suflet nu a ținut cont de anotimpuri, de oameni, de locurile văzute sau doar visate. A fost acolo atât în clipele fericite cât și în cele triste așa cum și timpul m-a așezat în jocul de-a viața, atât lângă soare cât și sub norii de plumb.
Fiecare femeie are povestea ei când vine vorba de miresme ce-i conturează amintiri. Cu toții adunăm în suflet parfumuri fericite și triste care ne aduc aminte  de o iubire frumoasă, de o dragoste toxică sau de alte clipe.
Parfumurile sunt făcute să-ți amintească momente. Arunc o privire în timp și simt mirosul de lisianthus de la începutul poveștii mele de iubire adevărată, mireasma cea mai de preț care-mi parfumează și azi ca și la început, bătăile inimii.
Dacă bărbatului pe care-l iubesc îi sunt fidelă în totalitate, când vine vorba de parfum, nu am găsit încă unul căruia să-i spun că am fost doar a lui. Am atâtea amintiri, atâtea parfumuri și o singură mare dragoste.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Cred ca-mi plac parfumurile tuturor florilor lumii, din toate anotimpurile 🙂
    Iar parfumul sufletului meu in varianta indragostita este Fleurs de Cerisier, chiar asa, mai am putin intr-un flacon si il pastrez pentru cand voi fi iar in love 🙂

    lotusull 25 mai 2012 7:09 Răspunde
  • Amintirilor mele nu le pot asocia arome de parfumuri, probabil pentru ca acestea nu au fost deloc sau daca au fost, nu au ramas in amintirea mea.
    Emily, ai scris frumos despre aromele ce ti-au inmiresmat copilaria. M-ai facut sa-mi fie dor de bunica si de cat de bine miroseau placintele ei, proaspat scoase din cuptor. Nimic din ce am mancat nu a fost la fel de bun si de aromat. Vremurile acelea s-au dus pentru totdeauna dar amintirea lor se va pierde doar odata cu mine.
    Despre parfumuri, cele aflate in flacoane, care mai de care mai frumoase, pot spune ca, in singura mea excursie la Paris, am descoperit, pe rue de L’Opera, aproape de Luvru, un boutique, in care am intrat fermecata de vitrina ce mi-a oprit pasii, am descoperit o lume mirifica ce m-a imbatat din prima clipa. Acele arome sunt cele ce le asociez si azi amintirilor mele despre Paris. Sper, imi doresc din suflet sa ma intorc in acel oras fabulos si sa mai caut acel magazin fermecat, pentru a-mi reimprospata amintirile 🙂

    Moi 26 mai 2012 13:15 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Moi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title