Oamenii au devenit toți la fel, puncte gri într-o lume în care parcă toate culorile au fost furate de curcubeu. Privesc in jur si griuri plumburii îmi apasă sufletul însetat de culori. În jurul meu prea mulți oameni poartă în suflet iubiri cenușii, vise arse de tristeți și au nostalgii identice fără urme de speranță iar stările le coincid bolnăvicios, trist. Cu sufletul plin de frumos, de fericire, mă încăpățânez să dau celorlalți un strop de culoare, de speranță, un fir colorat de la care să-și înceapă cu adevărat viața. Privirea mea pictează în culori celelelalte priviri și cu sufletul îndrăgostit de viață vreau să șterg tot griul acela greoi ce apasă pe speranțele lor uitate. Un fir de culoare, o speranță, o altă viață.
Pe sub toate nuanțele de culori care ne colorează viața, unele mai triste altele mai vibrante, toți avem în adâncul ființei noastre o lumină. Dacă ne găsim curajul să facem o călătorie în sine pentru a găsi acea rază de lumină din noi și să o scoatem la suprafață atunci am simți cu adevărat cum viața pulsează în noi și am vedea adevăratele culori din suflet, din jur.
Eu prefer să păstrez pe rafturile inimii doar lucrurile frumoase ce-mi bucură sufletul si să nu „car” după mine prin viață sacii de balast. Am întâlnit și eu în drumul prin viață oameni mărunți, lucruri supărătoare, am avut parte de nedreptăți și tristeți. Când paharul vieții a fost pe jumătate plin pe jumătate gol am știu spre ce parte să privesc și am aruncat la timp pungile de gunoi adunate iar azi privesc cu mândrie spre femeia ce sunt și o iubesc.
Cred că de cele mai multe ori suntem singurii vinovați pentru nefericire, pentru că nu aruncăm la gunoi surplusul negativ adunat o viață.
Iubirile sunt fericite sau nu sunt deloc, așa că dați-vă singuri șansa spre viitorul visat, meritat, colorat.
Ce frumos…! 🙂
Din pacate, vietile multora dintre cei pe care-i cunosc si eu, sunt lipsite de culoare, chiar si de forma. Dar nu cred ca putem sa-i ajutam, ei singuri se pot ajuta – daca-si doresc intr-adevar. Ma tem sa cred ca toate responsabilitatile astea au tendinta sa stearga culoarea din vietile noastre, prin faptul ca trebuie sa devenim toti parti ale unui mecanism social, fara personalitate si viata.
Eu totusi sunt optimista si sper ca daca port dragoste in suflet si radiez in exterior, voi primi acelasi lucru inapoi, din toate partile.
Silvia,din pacate prea multi oameni nu mai au curajul sa viseze cu adevarat la o viata frumoasa si sa faca tot ce le sta in putere ea :)! Zi de zi au parte de monotonie si de tristete fara sa vada ca dincolo de situatia cenusie ce le stapaneste viata e atata frumos.De ce sa ne irosim viata langa oameni care nu ne merita in loc sa indraznim sa luam de la viata tot ce are ea mai frumos si sa fim fericiti.
Culorile vietii,tot timpul pregatite sa inude blind,asteapta pe fiecare sa-si deschida sufletul,sa le primeasca.
Pentru a porni sa afle lumina din ei insusi,oamenii au nevoie de una sau mai multe motivatii;poate trebuie sa inceapa prin gasirea acestora…singuri sau ajutati.
Din pacate,unii ratacesc la nesfarsit pe carari de unde nu se zareste lumina ;iar sufletul lor ramine gri…
Lili,asa este oameni au nevoie de motivati ca sa aiba curajul sa incerce altceva .E greu uneori sa te desprinzi de monotonia de fiecare zi chiar daca ea nu-ri mai aduce nicio bucurie si sa incerci din nou sa-ti gasesti fericirea pe un drum nou :)!Dragostea adevarata e cel mai minunat lucru si merita cauta pana o gasesti :)!
Mi-ai amintit de Savatie Bastovoi care spunea ca nicicând societatea nu a fost mai aplatizată ca acum. Ne e frică să spunem ce trăim, ne e frică să vedem ce e frumos în viaţă! Mi-e frică să îmi deschid sufletul şi să exprim cat de frumos( aşa cum faci tu) ceea ce simt.
Nu ştiu de ce dar îmi vine să plâng. Niciodata nişte cuvinte atât de simple mi-au transmis atât de multe…^_^
Spunea cineva: ”Vezi să nu-ți moară sufletul înaintea trupului!”…
sau ”A murit sufletește pe la 35 de ani, dar și-a încheiat conturile pe Pământ pe la 80 de ani”
Fericirea depinde de noi! Bunătatea, binele, altruismul decid cum trăim!…
Înainte de-a fi fericit, fericește pe cei din jur și fericirea lor va fi fericirea ta! Pare un joc de cuvinte, dar nu e!
E viață, trăire, emoții, sentimente!
În timp ce vă adresez aceste idei, mintea îmi este străfulgerată de-un dicton de-al lui Tudor Arghezi ” Trebuie să scormonești cu ambele mâini în urât pentru a descoperi frumosul!”
Trebuie să suferi pentru ca apoi să-nțelegi mai bine, să simți mai bine, să fii tu însăți/însuți, să iubești cu-adevărat, să ai emoții de nedescris, să visezi fără opreliște…???